sâmbătă, 2 septembrie 2017

Frânturile zilei (CX)

Hai să vă explic cum se poate creşte nivelul intelectual al doctoranzilor unei specialităţi prin două decizii simple dar cu impact maxim şi pe termen lung. Nu, nu este despre viitor, ci despre trecutul imediat şi prezent, şi nu e abstract, ci cu aplicaţie pe cazul doctoranzilor în teologie ortodoxă. Deci e cu studiu de caz.

Până nu demult accesul la doctoratul în teologie ortodoxă era condiţionat de o bună condiţie lingvistică în greaca veche, deci pe posibilitatea aplicantului de a lucra pe textul Septuagintei, şi nu pe traducerile aflate la îndemâna tuturor. E mai mult decât un test de tenacitate şi inteligenţă (asimilarea unei limbi liturgice le presupune pe amândouă), e vorba inclusiv de competenţe practice. Orice aspiraţie la titlul de doctor era aşadar condiţionată de capacitatea de a deschide poarta spre bogăţia de sensuri a textului biblic original. Ei bine, condiţia aceasta a fost eliminată.

La orice facultate din lume ai acces dacă poţi prezenta unui profesor universitar un proiect convingător. Aşadar, nu trebuie să fi absolvit facultatea de filosofie pentru a accede la un doctorat în filosofie, titlul de master în altă specialitate este la fel de bun ca cel de master în filosofie. Şi în genul acesta de întâlniri (matematicieni interesaţi de logică, ingineri cu aptitudini pentru istorie, jurişti pasionaţi de teologie) stă farmecul multidisciplinarităţii, pentru că un doctorand care are o altă formaţie decât cea a disciplinei pe care face cercetare poate fecunda în mod neaşteptat domeniul asupra căruia se apleacă.

Ei bine, de câţiva ani, la facultăţile de teologie ortodoxă nu poţi avea acces decât dacă ai o diplomă de teologie ortodoxă. Aparent, faptul că ai absolvit biologie, sau pedagogie, de exemplu, nu conferă suficiente garanţii intelectuale privind înţelegerea cursurilor de teologie. Nici faptul de a avea o diplomă în teologie protestantă sau catolică, deşi teologii noştri sunt primiţi la doctorat peste tot în Europa, adică diplomele de teologie ortodoxă sunt recunoscute, deşi facultăţile noastre nu le recunosc decât pe cele ale confesiunii ortodoxe. Elegant, nu?

Dacă în anii ce vin va urma o explozie a gândirii ortodoxe în cultura română, o înflorire a reflecţiei ortodoxe asupra universului, să ştiţi că totul porneşte de la aceste două măsuri de contra-selecţie: nu mai vrem oameni cu acces direct la textul sacru şi nu ne interesează nimic din afara ghettoului ortodox. Şi, cum orice discurs despre ortodoxie trebuie să includă minim de trei ori cuvântul “smerenie”, îmi fac datoria de a respecta această manie, nevoind să şochez sensibilităţile consacrate în domeniu: smerenie, smerenie, smerenie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu