“Perfectă era cunoaşterea celor din vechime. Cum aşa? La început oamenii nu ştiau deloc că există lucrurile (afară de Tao, Calea eternă). Aceasta este cunoaşterea cea mai desăvârşită, căreia nimic nu i se poate adăuga. Apoi, ştiură că erau lucrurile, dar nu făcură încă distincţii între ele. Mai apoi făcută distincţiile, dar nu formulară judecăţile. Atunci când judecăţile au fost formulate, Tao (sau cunoaşterea despre Tao) fu distrus.” (Yu-Lan-Fung)
Haideţi să traducem acest fragment pentru mintea creştinului: La început, pentru oameni totul era Dumnezeu, fără vreo discontinuitate. Când totul este Dumnezeu, totul este implicit perfect. Mai apoi, apărură discontinuităţile, frângerile şi fracturile, anumite lucruri părând a fi altceva decât ceea ce sunt ele. Dar chiar şi aşa, lucrurile continuară să fie divine, trimiţând negreşit la Dumnezeu. Aproape şi departe, Dumnezeu încă era peste tot. În cele din urmă, lucrurile se dezgoliră şi apărură drept lucruri în sine, fără vreo aluzie la un Dumnezeu izgonit undeva, nimeni nu mai ştie unde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu