Singurul lucru pe care-l poate reproşa veganilor este ideologizarea mâncării, acolo unde e cazul. N-am nimic împotriva celor care decid să mănânce doar vegetale, cum nu ma oripilează nici cei care preferă muşchiul tartar, pe principiul că focul sau apa opărită n-ar trebui să intre în contact cu carnea. Ideea că ar trebui să mâncăm doar vegetale pentru că în felul acesta relaţia noastră cu lumea vie ar avea de câştigat este contrazisă, dragii mei, de milioanele de salate care plâng de fiecare dată când ochiul lacom al veganului se aşază tandru-pofticios peste epiderma lor lipsită de apărare.
Culmea e că n-am să spun prostia aceea că fără carne lipseşte ceva din viaţa noastră. Am cunoscut călugări care, conform cinului lor, mâncau cel mult peşte, şi nici asta în fiecare zi, iar în privinţa asta fiecare era o cruce de voinic. Am cunoscut brahmani care, respectându-şi regulile, nu se atingeau de carne sub nicio formă, şi nici pe ăştia nu-i sufla vântul uşor. Creştinismul ortodox însă n-o interzice mirenilor, doar că le limitează salutar consumul: sunt patru posturi peste an, la care se adaugă aproape toate zilele de miercuri şi vineri, deci cam 150 de zile în care eşti vegan dacă vrei să te iei în serios. Unii adaugă şi lunea, zi suplimentară, deci uite că mai creşte cam cu 50 de zile fără lactate, ouă sau carne.
Fiecare dintre noi are obiceiuri alimentare la care ţine, cum ţine la orice rutină. Eu nu beau laptele decât crud, dacă îl încălzesc e mare lucru. Asta nu înseamnă că ţin să impun altora această opţiune, deşi pentru mine e de natura evidenţei faptul că laptele crud este superior celui fiert. Fac parte dintre cei care cred, atât teoretic cât şi practic, că brânza nu se strică niciodată, brânza se transformă. La asta trebuie să contribuie şi faptul că predau de 20 de ani franceză. Totuşi, nu am crezut niciodată că toată lumea trebuie să se bucure de brânză împuţită şi invadată de mucegaiuri. În general mănânc condimentat, nu chiar ca un asiatic dar nici departe de asta. Piper, Şi mai am încă vreo 10 tabieturi culinare pe care le iau drept ceea ce sunt: tabieturi culinare, mofturi şi fiţe personale.
Dar nu-mi ideologizez mâncarea. Adică nu vreau să salvez planeta refuzând să mănânc mielul de Paşte, de exemplu. Ştiu, dimpotrivă, că efectivele turmelor nu se pot dubla anual pe suprafeţe de păşuni rămase constante. Deci, ori mâncăm noi mieii, ori îi mănâncă ciobăneştii de la stână, situaţia este obiectiv aceeaşi. Nu-mi fac iluzii, porcul n-a fost domesticit ca să-l mulgem şi să facem tradiţionala brânză de porc din laptele lui. Cred, dimpotrivă, că nimic nu se compară cu clisa cu boia la o zi de coasă manuală, în mijlocul verii. Sunt convins că tutunul a fost creat special ca să am eu cu ce să-mi umplu pipa, dar depinde de mine dacă mă aleg cu un cancer pulmonar din chestia asta faină sau nu. În general, cred că totul mi se cuvine şi din lumea vegetală, şi din cea animală, cât priveşte cea minerală mă limitez la sare, că doar n-o să mănânc bazalt acuma. Singura grijă, normală, autentică, este aceea care vizează măsură. Pentru că nimic nu ne ucide în sine, afară de lipsa măsurii. Chiar şi în domeniul ideilor pe care le avem despre lucruri, ori poate mai ales.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu