Frânturile zilei (XV)

Doctrina catolică afirmă fără înconjur infailibilitatea Papei ca gardian al doctrinei creştine. Protestanţii au spus că aşa ceva este cu neputinţă, justificând prin aceea că natura umană este supusă inexorabil erorii, deci nici gând să fie infailibilă. Aveau dreptate, aşa este natura umană. Numai că afirmaţia doctrinei catolice rămâne în picioare, pentru că Papa este infailibil nu prin natura sa umană, ci ca gardian impersonal al doctrinei creştine. Papa se poate înşela atunci când comandă ouă moi în loc de ouă fierte, pentru că natura lui umană s-ar putea să aibă o preferinţă nesănătoasă. Însă Papa este infailibil atunci când spiritul lui este fidel doctrinei creştine, atunci când tratează lumea prin lentila creştină, atunci când prin venele lui curge sângele lui Iisus Hristos, sacerdotul suprem.

Ortodoxia s-a arătat la rândul ei cât se poate de mefientă în privinţa pretenţiilor de infailibilitate ale Episcopului de la Roma. Autoritatea sinodală a fost considerată superioară infailibilităţii unui singur om, fie el şi purtător al unei funcţii sacre. Unde-s mulţi, adevărul creşte, posibilităţile de a greşi tind spre zero. Pentru ortodocşi, infailibilitatea sinodală a fost preferată celei papale.  Într-o Biserică în care fiecare sfânt cărturar în parte şi-a redactat lucrările singur (nu avem lucrări colective în tradiţia Sfinţilor Părinţi), sfatul sinodal a fost preferat reflecţiei unui singur om.

După Sinodul Panortodox de la Creta, constatăm că există o a treia infailibilitate care le bate pe primele două: cea a cui şi-o arogă. Câte un popă întrerupe pomenirea episcopului, probabil trecându-şi biserica pe persoană fizică. Câte un teolog de pripas mătură cu toată ierarhia prin articole şi pe facebook. Înjurători de toată mâna îşi descoperă perfecţiunea suprasinodală şi n-o ţin ascunsa de nimeni. Papa e un antihrist, asta e dogma printre ortodocşi. Sfântul Sinod e şi el o cloacă demonică. Oricum o dai, autoritatea nu face nicio para în ochii nimănui. Iar infailibilii de ocazie proliferează pe acelaşi fond al contestării pe care a explodat şi protestantismul cândva.