marți, 13 decembrie 2016

Democraţia vă transmite la toţi salutări

Democraţia îi salută pe toţi cei care n-au venit la vot. Este democratic să nu participi la vot, tăcerea având şi ea funcţie de comunicare.

Democraţia îi salută pe toţi cei care au votat pesedeul. Este democratic să votezi un partid, indiferent de trecutul, prezentul sau viitorul lui. Nu contează nici dacă a făcut ţara bucăţi, dacă a vândut sectoarele strategice ale economiei naţionale pe bani mărunţi, dacă a alungat românii din ţară prin absenţa perspectivelor. Nimic din ceea ce ar putea constitui de departe o judecată de valoare nu are relevanţă. Erau pe listă, i-ai votat şi gata.

Democraţia îi salută pe toţi bătrânii care au votat. Este democratic să votezi atât timp cât ai trecut de 18 ani şi te mai afli încă în viaţă.

Democraţia îi salută pe toţi tinerii care au votat prima dată. Indiferent dacă înţeleg ideile din spatele literelor, au cultură politică ori au venit la vot ca la prima partidă de sex, să vadă şi ei “cum este”. 

Democraţia îi salută pe toţi cei care au votat peneleul, această umbră a partidelor istorice. Chiar dacă un partid este doar caricatura celor care au avut ca deviză “Prin noi înşine”, era pe listă, i-ai votat şi gata. Ca un obiect vintage care nu mai serveşte la nimic, dar câte nostalgii nu îngrămădim în jurul lui.

Democraţia îi salută pe toţi cei care au votat partidul fără ideologie, sublima construcţie care nu vă promite nimic şi nu riscă să vă dezamăgească vreodată. Viitorul este acela al partidelor situaţioniste, circumstanţiale, atributive şi imagistice. Partide de modelling, partide de grup, partide de partid. 

Democraţia îi salută pe toţi românii din diaspora care nu s-au înghesuit să voteze prin corespondenţă, dar s-ar fi călcat bucuroşi pe picioare la un colţ de ambasadă, ar fi scandat “hoţii” şi ar fi dat cu brandul sănătos în forţele de ordine care îi împiedică să-şi manifeste legătura cu patria mamă.

Democraţia îi salută pe ţăranii care au votat ca nişte ţărani, pe pensionarii care au votat ca nişte pensionari, pe tinerii care au votat ca nişte tineri, refuzând cu toţii să fie nişte alegători ideali, informaţi şi cu discernământ.

Democraţia vă asigură că ea se simte ok şi vă doreşte să vă simţiţi şi voi asemenea. Începeţi prin a accepta că democraţia nu este casă de pariuri, ci doar ceea ce este. Pupici mulţi, măi.

Un comentariu: