În multe privinţe, civilizaţia noastră a ales să se afle în răspăr cu toate epocile omenirii. Uneori, capacitatea noastră de a transforma un lucru în contrariul lui, păstrându-i totuşi aparenţele, este uluitoare. Să luăm de exemplu carpe diem, îndemnul solomonic devenit între timp slogan al tuturor distracţiilor cu mofturi culte. Dacă eşti puţin intelectual, dacă ai ceva pretenţii livreşti, n-o poţi arde fără carpe diem.
Tradusă curent prin “trăieşte clipa”, construcţia înseamnă de fapt “culege ziua”. Nu despre ardere e vorba, ci despre acumulare. Culegătorul strânge, trăitorul risipeşte. Ambii ştiu ceva fundamental, că nu avem decât prezentul. Putem să-l trăim în lumina trecutului, ar fi de preferat. Situaţie în care trecutul capătă sens şi el, dar tot prin gravitatea prezentului. Putem să pregătim viitorul, lunile şi anii care vor veni. Dar ziua de azi este chiar esenţia vieţii noastre, pentru că timpul este doar una din metaforele vieţii.
Fireşte, nu voi spune că “trăieşte clipa” e o traducere greşită. Sună chiar bine. Plus că, într-o civilizaţie tradiţională cum este cea islamică, sufiţii se numesc “fiii clipei”, şi asta chiar ca aluzie la carpe diem. Poţi trăi clipa simţindu-i greutatea palpabila, ca pe un dar, o poţi învesti cu rugăciune, cu studiu, cu fidelitate şi uitare de sine în înalt. Să nu-ţi proiectezi sentimentele spre trecut şi aşteptările spre viitor este unul din semnele fundamentale ale înţelepciunii. Adică să trăieşti în prezent.
Dintre toate acestea, modernitatea a ales tot ce putea să fie mai rău: să ardă clipă în irelevanţă. Se numeşte distracţie. Interesant este că pentru latini, distractio însemna: dezbinare, discordie, îndepărtare, iar distractor însemna: cel care trage în sens opus. În opoziţie, concentrare, cuvânt cult creat în Evul Mediu, este din aceeaşi familie ca şi concentric, ambele având rădăcina centru. Te concentrezi atunci când te îndrepţi spre centru, te distrezi atunci când o iei spre periferie.
Pentru mine este uimitor cum sensul cuvântului distracţie s-a mutat spre “ceea ce produce relaxare şi plăcere sufletească”. De ca şi cum concentrarea şi atingerea centrului ar produce altceva decât plăcere sufletească. E drept, nu e vorba de relaxare, ci de încordare. Până la urmă, vorbim despre opţiuni aici. Să ne trăim clipa în risipire sau s-o culegem în concentrare. Cunoaştem că o lume a luat-o razna atunci când vechile cuvinte sunt în continuare pe buzele tuturor, doar sensurile s-au schimbat diametral. Uneori cred că etimologia nu este ştiinţa despre sensurile trecute ale verbelor, ci despre sensurile lor imuabile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu