vineri, 20 mai 2016

Legile lui Manu despre pedeapsă

În Cartea a şaptea, Despre conduita regilor şi a clasei militare, versetele 17-31, putem citi:

“Pedeapsa este un rege plin de energie. Este un administrator iscusit, este un înţelept legiuitor, este recunoscută ca garant al îndeplinirii datoriilor celor patru caste. Pedeapsa guvernează omenirea, pedeapsa o protejează. Pedeapsa veghează în timp ce toată lumea doarme. Pedeapsa este justiţia, spun Înţelepţii.

Administrată cu circumspecţie şi atunci când este nevoie, ea procură popoarelor fericirea, în vreme ce aplicată fără măsură, le distruge din temelii. Dacă regele nu ar pedepsi fără încetare pe cei care merită să fie pedepsiţi, cei mai puternici i-ar prăji pe cei mai slabi, ca pe nişte peşti, pe grătar, cioara ar veni să ciugulească ofranda de orez, câinele ar linge untul, n-ar mai exista drept de proprietate, omul de cea mai joasă speţă ar lua locul celui din casta cea mai elevată.

Pedeapsa domneşte asupra omenirii, căci un om virtuos în mod natural este greu de găsit. Teama de pedeapsă dă voie lumii să guste din bucuriile care-i sunt permise. Îngerii (Deva), Demonii (Aşura), Muzicienii celeşti, Giganţii, Şerpii, îşi îndeplinesc funcţiile mânaţi de teama de pedeapsă. Toate regnurile ar degenera, toate barierele ar fi rupte, universul nu ar fi decât confuzie, dacă pedeapsa nu şi-ar mai face datoria.


Peste tot unde pedeapsa, cea cu culoare neagră, cu ochiul roşu, vine să distrugă greşelile, oamenii nu încearcă nici o teamă, dacă cel care aplică pedeapsa este dotat de judecată sănătoasă. Înţelepţii consideră că cel căruia i se cuvine să pedepsească este un rege adevărat, care acţionează doar cu circumspecţie, după Sfânta Scriptură, şi expert neîntrecut în virtute, plăcere şi bogăţie. Regele care acţionează în acord cu împrejurările este de trei ori fericit, dar unui prinţ voluptuos, mânios şi josnic i se trage moartea din pedepsele [date]. Căci pedeapsa este energia cea mai puternică, dificil de susţinut pentru cei al căror spirit n-a fost întărit prin studiul legilor. Ea ar putea distruge, împreună cu tot neamul, un rege care s-a îndepărtat de la datoria lui. Ea ar putea devasta castele, pământuri, ţări locuite, cu fiinţele lor mişcătoare şi nemişcătoare, şi ar întrista, privându-i de ofrandele pe care trebuie să le primească, chiar pe Sfinţii şi pe Îngerii din Cer.

Pedeapsa nu poate fi aplicată convenabil de un rege lipsit de consilieri, imbecil, setos de câştig, a cărui inteligenţă n-a fost rafinată prin studiul legilor, şi care se dăruie plăcerii simţurilor. Doar un prinţ cu totul pur, fidel cuvântului dat, supus legilor [sacre], înconjurat de servitori iscusiţi, şi dotat de o judecată sănătoasă, poate pedepsi în mod echitabil.”

Comentarii:

Ca orice text sacru, Legile lui Manu tratează omenirea drept ceea ce este, nu în raport cu o utopie. De fapt, diferenţa dintre o religie şi o ideologie este aceea că prima acceptă lumea aşa cum este ea, în vreme ce a doua neagă starea de fapt încercând să schimbe lumea în funcţie de un model exterior ei, intangibil. Religiile vor să schimbe oamenii făcând din ei iluminaţi, sfinţi, eliberaţi, fără însă ca lumea să preceadă aceste transformări – ideologiile vor “omul nou” (nazist, comunist, fascist, consumatorist, zionist), într-o “societate multilateral dezvoltată”. Religiile ştiu că omul schimbat poate ameliora lumea, ideologiile propovăduiesc o nouă dimensiune umană condiţionata de un mediu propice.

Şi poate nicăieri nu se verifică mai complet realismul religiilor decât în raportul pe care îl au cu problema Răului. Şi comunismul, şi capitalismul, şi în genere orice platformă-program concepută de om alege Binele în defavoarea Răului, cel puţin la nivel teoretic (Răul poate fi: sărăcia, analfabetismul, boala, bătrâneţea, singurătatea, nerentabilitatea, necompetitivitatea, demodarea, cel de o altă rasă, cel de o altă religie ş.a.m.d.). Antiteza este definita, apoi se suflecă mâinile gospodăreşte în vederea expansiunii Binelui şi a lichidării Răului. Pas cu pas, prometeul modern împinge la bolovani, visând transformarea Olimpului într-o bază de agrement pentru tot poporul (fără excepţie), pe bază de carte de identitate şi de bonuri de masă nominale.

Religia recunoaşte şi ea existenţa Răului, dar în raport cu acesta nu doreşte eliminarea, ci îngrădirea lui. Răul există, are un loc legitim în această lume, să-i facem deci o matcă prin care să curgă liniştit! Iar pentru cei care n-au încotro şi trebuie să-l vadă, să fie nişte abluţiuni care să-i purifice. Aceasta este, în linii mari, ideea care stă la baza acestor versete din Legile lui Manu. A căuta “Binele absolut” e totuna cu a dori instaurarea “relativului absolut”, adică a unei dimensiuni a relativului care să invadeze totul fără rest, devenind absolută şi rămânând concomitent relativă. Nu se poate. Din pacate, se poate incerca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu