Sefer Yeţirah (Cartea Formării, sau Cartea Originilor) şi Zohar sunt cele două cărţi de bază ale doctrinei Kabbalei iudaice. Prima cuprinde învăţătura despre Ma’aseh Bereschit (Lucrarea Creaţiei) şi despre misterioasele sale legi, în vreme ce a doua deschide perspective spre Ma’aseh Merkabah (Lucrarea carului ceresc), făcându-se aluzie la carul lui Ezechiel, deci esenţa divină şi modurile sale de manifestare.
Atribuită lui Avraam, părintele lui Israel, Sefer Yeţirah e un text nu mai mare de o duzină de pagini. Citim primul său verset: “Cu cele treizeci şi două de căi misterioase ale înţelepciunii, Yah, Eternul legiune, Dumnezeul lui Israel, Elohim cel viu, Dumnezeul cel atotputernic, cel înalt şi cel preamărit, locuitor al Eternităţii al cărui nume este sfânt, a gravat şi creat lumea Sa prin trei forme: scriere, număr şi cuvânt. Iar acestea sunt cele zece numere închise şi cele douăzeci şi două de litere. Printre ele, există trei principale, şapte duble şi douăsprezece simple.” Iar mai încolo: “Prin acestea, Yah, Eternul legiune, Dumnezeul lui Israel, Dumnezeu cel viu, Dumnezeu cel atotputernic, cel înalt şi cel preamărit, locuitor al Eternităţii al cărui nume este sfânt, a trasat trei taţi şi urmaşii lor, şapte cuceritori şi trei legiuni, […]. Proba lucrului este [dată de] martori demni de încredere, lumea, anul şi omul […].”
Într-un comentariu publicat în secolul al X-lea, rabbinul Saadia ben Gaon ne furnizează hermeneutica misterelor cuprinse în aceste două versete. Cartea începe cu enumerarea a zece dintre numele lui Dumnezeu, fiecare dintre ele folosit în Scripturi în raport cu un eveniment anume. Astfel, Dumnezeu se numeşte în Facerea - Elohim, numele esenţei. El s-a numit YHVH după ce creaturile au fost săvârşite, căci stăpânul se defineşte prin sclavii săi. Acesta este ceea ce tradiţia iudaică numeşte “un nume plin pentru o lume plină”. El a fost Cel Atotputernic atunci când i-a ordonat lui Abraham circumcizia (Facerea 17, 1). Şi-a zis Eu sunt cel ce sunt (Ieşirea 3:14) atunci când a trimis cele zece plăgi asupra Egiptului, şi Yah (ibid. 15:2) în circumstanţele miracolelor de la Marea Roşie. Dumnezeu a fost Cel Viu atunci când a spus că poporul i-a auzit vocea şi n-a murit, şi El i-a dat viaţă (Deuteronom 5:23). Este numit Eternul legiune atunci când se povesteşte pelerinajul poporului şi adunarea lui în sanctuar (1 Samuel 1, 3). Este numit Cel Înalt şi Preamărit atunci când se face menţiunea lui Osia, regele Iudeii (Isaia 6, 1). S-a numit Domn atunci când El a anunţat că-i va îndepărta pe mai-marii poporului (Isaia 3,1). În cărţile lui Ieremia şi a lui Ezechiel i se spune Dumnezeul cel Etern, şi i se spune o singură dată Dumnezeul lui Israel, cel Etern, în Maleahi 2:16).
Iar aceste nume nu sunt fără raporturi cu cele zece categorii ale Creaţiei: substanţa, cantitatea, calitatea, relaţia, locul, timpul, posesia, poziţia, activitatea si pasivitatea. Prin numele Yah s-a făcut aluzie la substanţă, fiind derivat din cuvântul heyot (fiinţă) şi hayu (ei au fost). Cuvântul Eternul legiune e legat de activitate şi de pasivitate. Prin Dumnezeu cel Viu se face aluzie la faptul că El este creatorul cantităţii, pentru că măsura vieţii e legată de cantitate. Cel Atotputernic este creatorul calităţii, derivând din day (suficient). Dumnezeul lui Israel face aluzie la o relaţie, iar numele de Cel Înalt la aceea că binele a fost creat de El. Cel Preamărit produce noţiunea de poziţie. Prin Locuitor al Eternităţii, se află timpul. În sfârşit, prin Numele său este sfânt se ajunge la posesie şi la atributele nobile care dau minţii o idee apropiată de El.
Sintagma “El a creat lumea în trei forme” arată că lumea poate fi concepută în trei feluri: în substanţă, atunci când este văzută; în cuvânt, atunci când este numită lume, şi în literă, atunci când este scrisă l u m e; în gândire, atunci când ne reprezentăm mental lumea. Despre crearea lumii per se, textul lui Avraam nu spune nimic, mulţumindu-se cu enumerarea cauzelor: scriitură, cuvânt, număr (care este o modalitate a gândirii). Cei trei taţi sunt elementele: aerul, apa şi focul, iar descendenţii lor sunt derivatele acestora. Cei şapte cuceritori sunt planetele, iar stelele sunt legiunile lor.
Dovada că există un Creator alături de cele finite este contatarea pe care o putem face a finitudinii cerului şi a pământului, revoluţia astrelor fiind semnul că Cineva le-a înconjurat şi învăluit. Limita anului este şi ea cum nu se poate mai evidentă, aşişderea cea a sufletului şi a actelor sale. Dovada existenţei Autorului, obţinută din accidente, este că cerul, pământul şi marea sunt inseparabile de fenomenele care se produc în timp, lucru care mărturiseşte că există cineva care le produce perpetuu.
Există o subtilitate a limbii ebraice care apropie, într-un mod de neconceput pentru vorbitorul limbilor europene vulgare, litera de număr, atât în concept cât şi în practică. Cuvântul sefer poate fi tradus prin scriiere/scriitură, iar sefar, cu aceeaşi rădăcină, înseamnă număr/calcul. La început, înainte ca începutul să fi fost, şi înainte ca înaintea să-şi fi iţit capul în lume, Dumnezeu a scris un pergament pe care ni l-a lăsat să-l trăim. Un basm sau o ecuaţie, ori poate mintea noastră desparte aiurea unul de cealaltă. Din perspectiva superbă a lui Dumnezeu-scriitor, înţeleptului nu-i rămâne să fie decât un cititor versat în lectura lumii, a vremurilor şi a omului…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu